Acasă Actualitate DOLIU în organizația PSD Bacău. „S-a stins din viață un tânăr pentru...

DOLIU în organizația PSD Bacău. „S-a stins din viață un tânăr pentru care politica însemna RESPECT şi RESPONSABILITATE faţă de oameni” a transmis preşedinta Consiliului Judeţean

 

Organizația PSD Bacău este în doliu după moartea fulgerătoare a lui Alexandru Manea, un tânăr membru activ și apreciat al echipei social-democrate locale. Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă Pravăț, a transmis un mesaj emoționant în memoria colegului dispărut. Manea este descris ca un om devotat, cu un suflet cald și o energie pusă mereu în slujba comunității, un prieten loial și un exemplu de responsabilitate în viața politică.

Cristina Breahă Pravăţ, preşedinte CJ Bacău: „Sunt momente în care cuvintele nu pot cuprinde durerea unei pierderi, momente în care refuzăm să credem că prieteni adevărați pleacă la cele veșnice mult prea devreme…

De astăzi, colegul nostru drag Alexandru Manea nu mai este printre noi. Un om implicat, devotat, cu suflet cald și cu energie pusă mereu în slujba comunității, Alexandru va rămâne în amintirea noastră ca un prieten loial și un membru extrem de valoros al Familiei Organizației Municipale a PSD Bacău, un tânăr pentru care politica însemna, înainte de toate, respect și responsabilitate față de oameni.

Transmitem întreaga noastră compasiune familiei, soției, copiilor, părinților și tuturor celor care l-au prețuit! Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le dea putere și mângâiere pentru a trece peste această grea și neașteptată încercare!

Drum lin, Alexandru! Nu te vom uita! Și ne vei lipsi enorm!”.