Acasă Actualitate Diseară, ONEȘTIUL vibrează în acorduri de BLUES. Concert live cu CEL MAI...

Diseară, ONEȘTIUL vibrează în acorduri de BLUES. Concert live cu CEL MAI VALOROS muzicuțist din România, oneșteanul MARCIAN PETRESCU, și Trenul de Noapte

 

Oneștiul devine, în această seară, gazda unui eveniment muzical aparte: Marcian Petrescu & Trenul de Noapte aduc blues-ul autentic în Piațeta Catedralei, începând cu ora 20:00. Anunțul a fost făcut de fostul edil și actual purtător de cuvânt al Primăriei, Laurențiu Neghină, pe pagina sa de Facebook.

„Seară de Blues autentic în Piațeta Catedralei!

Astăzi, de la ora 20:00, te așteptăm la un concert special cu Marcian Petrescu & Trenul de Noapte!

Piațeta Catedralei devine, pentru o seară, stația principală a Trenului de Noapte.

Nu rata ocazia să călătorești prin ritmuri de blues, alături de un artist excepțional!

Vino cu prietenii – muzica bună se trăiește împreună!”, a transmis Neghină.

Oneşteanul Marcian Petrescu, cel mai valoros muzicuțist din România, este muzicianul care a dus blues-ul la rang de artă pentru cine are urechi de auzit și suflet de ascultat. A înregistrat 5 albume de studio alături de mari nume ale blues-ului american, precum Sugar Blue, Charlie Musselwhite sau Rick Estrin. Este solist vocal, textier, compozitor, dar și profesor de muzicuță. Și cel care, în anul 2000, a pus bazele formației Trenul de Noapte. (foto: Facebook / Petrescu Marcian)