Filarmonica de Stat Sibiu, condusă de dirijorul oneștean Cristian Lupeș, a câștigat, ieri, premiul pentru “Muzică” acordat de Radio România Cultural, cel de-al doilea canal al Societății Române de Radiodifuziune dedicat știrilor culturale, capodoperelor teatrului și muzicii. Cristian Lupeș a spus că “premiul va fi donat pentru a sprijini lupta cu COVID 19, inițiativă pe care vă invit să o urmați”.
Prin obținerea acestui premiu sub bagheta oneșteanului Cristian Lupeș, Sibiul a marcat o premieră națională, fiind pentru prima dată în ultimii 20 de ani când la categoria “Muzică” este nominalizată și apoi câștigă o instituție filarmonică națională, după cum menționează sibiu100.ro.
Cristian Lupeș, care este managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, a spus că nu se poate bucura pe deplin de premiul câștigat. “Bucuria premiului se îmbină cu tristețea momentelor grele prin care trecem. Înțelegem, mai bine decât în orice alt moment, menirea noastră socială: existăm pentru a vă oferi momente de speranță și forța de a rezista. Ne-ar fi plăcut să ne putem mândri cu această onorantă distincție, dar vă vedem îngrijorați și ne dorim acum să împărtășim cu voi toată această onoare. Vrem ca premiul să ajungă la toți abonații noștri, la miile de copii care se amuză vinerea la concertele educative, la iubitorii de jazz din Chimnița noastră și la toți cei care ne dau câte un like sau share pe internet. O fracție a premiului ajunge desigur și la cei care ne-au educat și ne-au crescut. Mulțumim Consiliului Județean Sibiu pentru efortul și curajul de a ne fi alături și când avem idei trăsnite dar și acum, în această perioadă grea. În numele publicului din Sibiu și din România, adăugăm membrii Filarmonicii de Stat Sibiu și mulțumim juriului și Radio România Cultural pentru curajul de a ne da acest premiu. Promitem că vom rămâne la fel de activi! Premiul va fi donat pentru a sprijini lupta cu COVID 19, inițiativă pe care vă invit să o urmați”, a declarat Lupeș, la Radio România Cultural.