În scandalul câinilor fără stăpân, primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, a lansat o invitație tuturor celor interesați de această problemă, inclusiv organizațiilor nonguvernamentale care se ocupă de îngrijirea animalelor fără stăpân.
Întâlnirea va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Onești, în sala de ședințe de la parterul instituției, VINERI, 03 NOIEMBRIE 2017, ORA 10.00.
“De asemenea, această ședință are ca scop discutarea propunerii de a da cu titlu gratuit a unui teren în suprafață de 1.000 de metri pătrați, în vederea construirii unui adăpost pentru câinii fără stăpân de pe raza Municipiul Onești”, se mai arată în comunicatul postatul pe site-ul oficial al Primăriei Onești.
Scandalul câinilor fără stăpân de la Onești a izbucnit după ce primarul Gnatiuc a anunțat că patrupedele bolnave incurabil urmează a fi eutanasiate, din cauza faptul că adăpostul de lângă obor a ajuns la capacitate maximă.