Clipe de panică pentru două fete de 12 și 15 ani din Vrancea, găsite de polițiștii băcăuani într-un loc izolat, sub un pod, lângă o pădure de la granița cu județul Bacău. Cele două minore plecaseră de acasă fără acordul părinților și merseseră pe jos mai bine de 15 kilometri înainte să fie descoperite de oamenii legii.
Totul s-a întâmplat sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.30, când o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului a observat două fete aflate în stare de panică într-o zonă retrasă, sub un pod, aproape de o pădure aflată la limita dintre județele Bacău și Vrancea.
Polițiștii au verificat imediat situația și au stabilit că este vorba despre două minore de 12 și 15 ani, ambele din județul Vrancea. Din primele informații, cele două ar fi plecat de acasă fără acordul părinților și ar fi mers pe jos peste 15 kilometri până în locul unde au fost găsite.
„La data de 23 mai a.c, în jurul orei 16:30, o patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu a depistat sub un pod, două minore în stare de panică, în preajma unei păduri, la limita cu județul Vrancea.
Poliţiştii le-au stabilit identitatea, acestea având 12 ani și 15 ani, ambele din județul Vrancea.
Din primele verificări s-a stabilit că cele două minore ar fi plecat de acasă fără acordul părinților.
Acestea ar fi mers pe jos peste 15 km până în locul în care au fost depistate de polițiști.
După ce s-au asigurat că sunt în stare bună și în afara oricărui pericol, fetele au fost predate polițiștilor din cadrul I.P.J Vrancea pentru efectuarea activitățile specifice și luarea măsurilor ce se impun în urma evaluării situației de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef Gabriel Dumitrache.













