Acasă National / Externe Descoperire MACABRĂ în timpul unor lucrări la o fântână, într-o comună din...

Descoperire MACABRĂ în timpul unor lucrări la o fântână, într-o comună din Neamț

 

Descoperire macabră în comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț. Rămășițe umane au fost descoperite în timpul unor lucrări la o fântână.

Conform localnicilor, fântâna nu a mai fost folosită de 20 de ani, aceasta fiind și într-o zonă destul de retrasă, chiar dacă este în apropierea drumului național.

„La data de 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoana efectua lucrări de mentenanță la o fântână, din localitatea Alexandru cel Bun, ar fi identificat rămășițele unui schelet uman.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

Principala pistă pe care merg polițiștii ar fi o sinucidere, însă o concluzie certă va putea fi trasă abia după finalizarea anchetei.

În cauză a fost deschis un dosar penal. (foto: imagine ilustrativă)