Polițiștii din Buhuși continuă ancheta în cazul scandalului izbucnit în urmă cu câteva zile în fața sediului Poliției. Marți dimineață, oamenii legii au descins cu percheziții la locuințele a patru tineri, suspectați că au aruncat cu pietre asupra unității de poliție, au provocat scandal și au distrus geamul unui autoturism aparținând unui polițist.
La aproape o săptămână de la incidentul care a pus pe jar Poliția Orașului Buhuși, ancheta merge mai departe. Marți, 18 august, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în cadrul dosarului penal deschis după scandalul din fața sediului Poliției.
Descinderile sunt făcute de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși, împreună cu colegii de la Serviciul de Investigații Criminale, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Acțiunea are loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși.
„Astăzi, 18 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, criminaliști și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși, pun în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în orașul Buhuși, într-un dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a reieșit faptul că 4 tineri de 18, 19, 20, respectiv 21 de ani, toți din orașul Buhuși, la data de 12 august a.c., s-au deplasat în fața sediului Poliției Orașului Buhuși, unde au aruncat cu pietre asupra unității, distrugând un geam al unui autoturism aparținând unui polițist. Totodată, cei în cauză au provocat scandal și au adresat injurii la adresa polițiștilor, tulburând ordinea și liniștea publică.
Activitățile beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și al celor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef Gabriel Dumitrache.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Scandal la Poliția din Buhuși: injurii, obiecte aruncate și mașina unui polițist vandalizată. Ancheta scoate la iveală noi fapte
Un incident care a început cu un caz de violență în familie și a ajuns la distrugerea mașinii unui polițist este anchetat de autoritățile din Buhuși. Potrivit IPJ Bacău, mai multe persoane s-au adunat în fața sediului Poliției, au adresat injurii și au aruncat cu obiecte, iar geamul unui autoturism aparținând unui polițist a fost spart. În acest caz sunt cercetate mai multe infracțiuni, printre care ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul s-a produs pe 12 august, în jurul orei 20.00, după ce polițiștii din Buhuși s-au sesizat cu privire la faptul că un tânăr și-ar fi agresat concubina. Bărbatul, în vârstă de 18 ani, a fost dus la sediul Poliției pentru audieri.
După audieri, polițiștii au emis pe numele acestuia un ordin de protecție provizoriu. Printre măsurile dispuse s-a aflat obligația de a păstra o distanță de cel puțin 50 de metri față de concubină și față de locuința acesteia.
Scandal în fața Poliției Buhuși
În timp ce tânărul se afla în sediul Poliției, în fața instituției s-au adunat mai multe persoane. Potrivit anchetatorilor, acestea au adresat injurii și au aruncat cu obiecte asupra sediului.
În timpul incidentului a fost distrus și geamul unui autoturism aparținând unui polițist. Sindicatul EUROPOL a relatat anterior că era vorba despre mașina personală a unuia dintre polițiști și a catalogat incidentul drept o tentativă de intimidare.
Ancheta a fost însă extinsă, iar faptele sunt acum cercetate și din perspectiva unor infracțiuni mai grave.
„Cercetările au fost extinse de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere”, a transmis IPJ Bacău.
Tânărul a fost reținut, apoi plasat sub control judiciar
În urma probelor administrate, tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.
Ulterior, acesta a fost prezentat în fața instanței, care a decis ca bărbatul să fie cercetat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În paralel, polițiștii continuă cercetările în dosarul penal privind agresarea concubinei, pentru infracțiunea de violență în familie.
Cazul este anchetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși, iar cercetările urmează să stabilească inclusiv responsabilitatea celor implicați în incidentele produse în fața sediului Poliției.
Comunicatul IPJ Bacău:
La data de 12 august 2026, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o stradă din localitate, un tânăr și-ar fi agresat concubina, motiv pentru care acesta a fost condus la sediul Poliției Orașului Buhuși pentru audieri.
În urma audierilor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care tânărului i s-a impus să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de concubină și față de locuința acesteia.
În timp ce tânărul se afla la audieri, în fața sediului Poliției Orașului Buhuși s-au adunat mai multe persoane, care au adresat injurii și au aruncat cu obiecte asupra sediului poliției, fiind distrus geamul unui autoturism aparținând unui polițist.

După administrarea probatoriului, față de tânărul de 18 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.
Ulterior, cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
Totodată, cercetările au fost extinse de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.













