Acasă Actualitate Lovitură în retail la Bacău: Arena Mall aduce Taverna Racilor, Peek &...

Lovitură în retail la Bacău: Arena Mall aduce Taverna Racilor, Peek & Cloppenburg și alte branduri uriașe! Ce aduce nou extinderea și de ce merită să mergi în prima zi

 

Arena Mall Bacău își inaugurează extinderea pe 2 aprilie 2026, aducând branduri internaționale precum Peek & Cloppenburg, Skechers și restaurantul Taverna Racilor, deținut de Pescobar.

Arena Mall Bacău, deţinut de omul de afaceri Ovidiu Budeanu, își consolidează poziția pe piața de retail din regiune prin inaugurarea unei extinderi majore pe 2 aprilie 2026, aducând în premieră branduri internaționale și concepte moderne de lifestyle, printre care și Taverna Racilor, restaurantul cunoscutului antreprenor Paul Nicolau, alias Pescobar.

Arena Mall Bacău anunță deschiderea oficială a noii sale extinderi pe data de 2 aprilie, începând cu ora 12.00, marcând o etapă importantă în dezvoltarea centrului comercial și în diversificarea ofertei pentru clienți.

Noua zonă aduce un mix atractiv de branduri internaționale și concepte moderne, menite să transforme experiența de shopping și petrecere a timpului liber. Printre numele importante care își fac intrarea în mall se numără Peek & Cloppenburg, retailer recunoscut pentru selecția variată de branduri premium și casual (printre cele mai notabile mărci găsite se numără Tommy Hilfiger, Guess, JOOP!, Boss, Polo Ralph Lauren, CK, Gant, Marc O’Polo și branduri exclusive precum Jake*s, Christian Berg ori Review), Skechers, unul dintre liderii globali în încălțăminte, dar și Taverna Racilor, parte a lanţului de restaurante deținut de afaceristul oneștean Paul Nicolau, cunoscut publicului larg drept Pescobar.

Oferta comercială este completată de branduri precum JD Sports, Douglas, Obsentum, Kultho, Enzo Bertini și Smyk, alături de o zonă generoasă de restaurante și cafenele, unde se regăsesc concepte populare precum Starbucks, Tucano, Pontofino, Sagakura sau Treevi.

Extinderea nu se limitează doar la shopping, ci pune accent și pe experiența de petrecere a timpului liber. Vizitatorii vor avea acces la spații moderne de joacă pentru copii, atât indoor, cât și outdoor, terase, fântâni arteziene și zone de relaxare dedicate întregii familii.

Reprezentanții centrului comercial transmit că noul proiect reflectă dorința de a oferi „mai mult shopping, mai mult lifestyle și mai mult timp de calitate”, invitând băcăuanii să participe la evenimentul de deschidere.

Proiectul de extindere face parte dintr-un plan amplu de dezvoltare început în 2025, în cadrul căruia vechea parcare a fost transformată în aproximativ 23.000 de metri pătrați de spații comerciale noi. După finalizare, Arena Mall va ajunge la o suprafață totală de 47.000 de metri pătrați, consolidându-și statutul de centru comercial de referință în regiunea Moldovei. (foto mare: Ziarul de Bacău)