Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, și prefectul județului Bacău, Lucian Bogdănel, însoțiți de pr. Isidor Iacovici, coordonator național pentru pastorația românilor catolici de rit latin în Italia, s-au întâlnit la Vatican cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc. Întâlnirea a avut loc pe 1 iunie.
Valentin Ivancea: Pe 1 Iunie 2019, nu am avut posibilitatea să fiu prezent la Iaşi, unde Sfântul Părinte – aflat în vizită apostolică în România – le-a vorbit sutelor de mii de credincioşi.
La 3 ani distanță de la acest moment istoric, pe 1 iunie 2022, am participat la întâlnirea cu Sanctitatea Sa, în Piața Sf. Petru din Roma, alături de familie și o delegație băcăuană formată din europarlamentarul Dragos Benea și prefectul județului Lucian Bogdanel, însoțită de pr. Isidor Iacovici – coordonator naţional pentru pastoraţia românilor catolici de rit latin în Italia.
Am avut privilegiul de a înmâna Suveranului Pontif reprezentarea grafică a județului cu o fărâmă de pământ românesc, rugându-l să îl binecuvânteze cu năzuința de pace și comuniune pentru toți băcăuanii și în mod particular pentru comunitatea romano-catolică a județului Bacău a cărei vigoare în credință este unanim recunoscută.
Emoția profundă pe care am simțit-o în fața Sfântului Părinte nu poate fi redată în cuvinte și este greu de egalat ca intensitate a trăirii!
Cuvintele Papei Francisc capătă o greutate aparte: „Aşadar, soluţia la diviziuni nu este opoziţia faţă de cineva, pentru că discordia generează altă discordie. Adevăratul remediu începe de la a cere lui Dumnezeu pacea, reconcilierea, unitatea.”
Sub imperiul acestor cuvinte, a căror rezonanță străbate granițele şi timpul, am adus înapoi, în Bacău, un crâmpei din această trăire, prin binecuvântarea primită pe reprezentarea grafică a județului, pe care Sfântul Părinte – cu infinită gratitudine – a binevoit să o semneze!
Pentru această întâlnire de excepție, adresez mulțumiri alese E.S. Mons. Miguel Maury Buendia – Nunțiu Apostolic în România, PS @Iosif Păuleț , PS Petru Sescu și PS Petru Gherghel – Episcopia Romano-Catolica Iasi. Sprijinul absolut pe care mi l-au oferit în cadrul acestui demers este neprețuit!
Dragoș Benea: La exact 3 ani distanță de la vizita apostolică efectuată în România de Papa Francisc, o delegație băcăuană – din rândurile căreia am făcut parte – a fost primită la Vatican de Sfântul Părinte, prilej cu care am rememorat ziua binecuvântată de 1 iunie 2019, când am participat – alături de familie, la Iaşi – la întâlnirea istorică pentru Moldova (organizată atunci la Palatul Culturii).
Multe s-au schimbat sub imperiul pandemiei şi al războiului din Ucraina, însă – încet, dar sigur – lumea se reînvață cu o normalitate pe care o credeam pentru totdeauna pierdută. M-au copleşit grandoarea Vaticanului, dar mai ales bunătatea şi căldura sufletească emanate de un OM care, oricât de greu încercat ar fi de neajunsurile senectuții, arată că demnitatea rămâne una din trăsăturile fundamentale ale ființei omeneşti.
I-am oferit Sfântului Părinte albumul fotografic „Mărturisiri”, conținând cele mai reprezentative imagini ale județului Bacău, însoțit de autograful Nadiei Comăneci, rugându-l totodată să binecuvânteze testamentul spiritual „El Jesuito” care, pentru mine şi familia mea, reprezintă – la propriu şi la figurat – cartea de căpătâi a ultimilor 8 ani.
Iertarea, spune Papa Francisc în autobiografia amintită, înseamnă că „pentru ceea ce mi-ai făcut nu-ți voi răspunde cu aceeaşi monedă”: totul „e trecut în balanța de câştiguri şi pierderi”, iar eu ca individ „nu voi alimenta ranchiuna” şi discordia.
În aceste cuvinte împăciuitoare, precum şi în formulele „Te rog”, „Mulțumesc” şi „Iartă-mă” – pe care Papa Francisc ne-a conjurat să le folosim zi de zi, clipă de clipă – stă măreția acestui om carismatic care, sub inspirația Duhului Sfânt, reuşeşte să ajungă la țărmul fiecărei inimi, făcând-o să vibreze pe acordurile unui umanism din care vom avea întotdeauna ceva de învățat.
Lucian Bogdănel: Am avut privilegiul de a face parte din delegația băcăuană prezentă în această săptămână la Roma, prilej cu care i-am dăruit Papei Francisc un simbol al județului nostru, pe a cărui stemă – să nu uităm – este reprezentat muntele de sare, mărturie a unei tradiții miniere pierdute în memoria timpului: o floare de mină, provenită din Salina Tg. Ocna, loc din care se extrage sare încă din Evul Mediu – astăzi, un reper pe harta turistică a Bacăului (şi nu numai).
Tradiția biblică reține că Mântuitorul s-a adresat apostolilor spunându-le „Voi sunteți sarea pământului (…) Voi sunteți lumina lumii” (Mt. 5:13, 14).
Metafora „sării pământului” implică sensuri dintre cele mai profunde: aşa cum sarea – atent dozată în bucate – dă gust hranei în absența căreia nu am putea supraviețui, similar credința întruchipează acea hrană spirituală fără de care existența noastră s-ar consuma în orb, irosindu-se – fără sens & direcție – sub spectrul absurdului şi al întâmplării.
„Sarea pământului” e busola noastră care, cu precizie, ne indică Nordul atunci când împrejurările, adeseori potrivnice, ne constrâng să rătăcim în deşerturile fără de mană ale acestei lumi!
Şi pentru că am amintit despre hrană, apelul Papei Francisc de a nu transforma grâul în armă militară, aşa cum vedem că se întâmplă în războiul din Ucraina, țară ale cărei exporturi de grâne sunt blocate pe fondul prelungitei agresiuni ruse, trebuie reiterat răspicat: poate că, în cele din urmă, va fi auzit şi de cei care au aruncat continentul european în criza umanitară fără precedent ai cărei martori suntem.


















