Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) menține suspendarea activității de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și proba practică, la nivel național, pentru 30 de zile începând cu data de 16.04.2020, cu posibilitate de prelungire în funcție de evoluția situației actuale, se arată într-un comunicat al instituției.
Toate detaliile privind modalitățile de reprogramare în vederea examinării vor fi comunicate la încetarea stării de urgență prin intermediul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituției Prefectului și cu sprijinul mass-mediei centrale și locale, mai menționează DRPCIV.
“Se preconizează că toate dosarele pentru școala de șoferi sau pentru atestate vor fi prelungite cu toată perioada cât pe teritoriul României a fost declarată stare de urgență, iar cei care erau programați pentru examene în această perioada, cu siguranță vor fi reprogramați.
Celor care au urmat deja cursurile școlii de șoferi și nu au apucat să susțină examenul, precum și celor care au început cursurile și nu le-au terminat le transmit să nu intre în panică fără motiv, pentru că nu pierde nimeni banii achitați ori cursurile nefinalizate din cauza instituirii stării de urgență”, ne-a declarat Florin Popa, managerul Școlii de Șoferi și Atestate Zebra, una dintre cele mai importante și bine cotate școli de șoferi din Onești.
Activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere este suspendată de pe data de 17 martie. (foto: arhivă)