Acasă Actualitate DE CE nu a fost vaccinată ROR fetița de un an și...

DE CE nu a fost vaccinată ROR fetița de un an și jumătate din județul Bacău, care A MURIT de rujeolă. Ce spune DSP

 

O fetiţă în vârstă de 1 an şi 6 luni a murit din cauza rujeolei, aceasta nefiind vaccinată ROR, informează un comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău.

„Pacienta, în vârstă de 1 an şi 6 luni, a fost supusă unui transplant hepatic de la donator viu, în februarie 2023. Intervenţia a fost urmată de multiple complicaţii post-operatorii şi o evoluţie dificilă fiind sub tratament cu imunosupresoare, ceea ce a făcut imposibilă administrarea vaccinului ROR”, a precizat directorul executiv al DSP Bacău, doctorul Mihaela Arim.

Vaccinul ROR este un vaccin combinat care protejeaza impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei.

De la începutul epidemiei de rujeolă, în judeţul Bacău au fost înregistrate 13 cazuri de îmbolnăvire. (foto: imagine ilustrativă)