Acasă National / Externe DATE ALARMANTE! Câți români NU AU CITIT nicio carte în 2023. Locul...

DATE ALARMANTE! Câți români NU AU CITIT nicio carte în 2023. Locul ocupat de România în Europa, la capitolul LECTURĂ

 

Cititul a devenit un obicei tot mai puţin întâlnit în ţara noastră. Conform unui raport al Uniunii Europene, România ocupă ultimul loc la capitolul lectură.

Doar 30% dintre români au citit o carte în cele 12 luni anterioare studiului, iar în acelaşi timp, datele INS arată că 11 milioane de români nu au citit nicio carte în anul 2023, notează observatornews.ro.

România mai bifează un loc la coada Uniunii Europene. De data aceasta vorbim despre consumul de carte, ale căror statistici sunt îngrijorătoare.

„Generaţiile din ziua de azi câteodată tind să se ducă spre mediul online mai mult decât să deschidă o carte şi oricum, să fim serioşi, s-au digitalizat şi cărţile”. „Poate şi din cauză că avem mult mai multe activităţi şi atunci să zicem că nu mai e o activitate aşa de interesantă pentru noi. E mult mai uşor să te uiţi la televizor decât să pui mâna pe o carte să citeşti sau aşa, implică un pic mai mult efort”. „Atât timp cât părinţii nu se ocupă cu chestia asta în casă, nici copiii n-o să citească, asta e clar”, spun tinerii.

Datele Uniunii Europene arată că tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani sunt cei mai mari cititori ai Europei. 60% dintre ei spun că au citit cel puţin o carte în ultimul an.

Dintre statele membre Uniunii Europene, Luxemburg a raportat cel mai mare procent de persoane care au citit cărţi în cele 12 luni anterioare sondajului, adică 75%, urmat de Danemarca cu 72% şi Estonia cu 71%. (foto: radioiasi.ro)