Dacia a venit cu o idee prin care telefonul șoferului poate fi transformat în sistem de infotainment al mașinii. Funcția este disponibilă pe versiunile de bază ale noilor Sandero și Logan, scrie automarket.ro.

Dacia este una dintre cele mai accesibile mașini aflate la vânzare în Europa, dar asta nu înseamnă că modelele duc lipsă de inovații. Marca românească vine cu un sistem denumit Media Control, care presupune folosirea telefonului mobil pe post de sistem multimedia al mașinii. Funcția este disponibilă pe versiunile de bază. Totul se poate face foarte simplu, prin instalarea aplicației dedicate pe telefonul mobil.

Media Control funcționează prin amplasarea smartphone-ului în spațiul special dedicat de pe planșa de bord. Interfața este personalizabilă și oferă posibilitatea de a crea scurtături pentru a comanda rapid pentru aplicațiile preferate. Conectarea cu mașina se realizează prin Bluetooth, iar sistemul permite și folosirea comenzilor de pe volan.

Prin intermediul telefonului, șoferul poate accesa funcții precum navigația, radioul, muzica, telefonul, chiar și computerul de bord. De asemenea, Media Control poate citi mesajele „cu voce tare”, funcție disponibilă doar pentru dispozitivele Android. O versiune iOS este în dezvoltare.

Ajustarea volumului, schimbarea melodiilor sau preluarea apelurilor se pot realiza prin intermediul comenzilor de pe volan.

Mai mult, sistemul include și funcții de alertare pentru uitarea telefonului sau pentru găsirea mașinii în parcare. Iar în cazul în care șoferul nu dorește să utilizeze funcția, spațiul dedicat telefonului poate fi ascuns sub un capac.