Administrația locală din comuna Bârsănești, județul Bacău, este zguduită de o decizie definitivă a instanței. Gelu Botezatu, actual viceprimar și fost primar al comunei timp de două mandate consecutive, a fost condamnat definitiv într-un dosar de corupție instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Curtea de Apel Bacău a respins apelul formulat de acesta și a menținut pedeapsa pentru folosirea unor documente false într-un proiect finanțat din fonduri europene, hotărâre care atrage pierderea funcțiilor publice deținute.
Gelu Botezatu, actual viceprimar al comunei Bârsănești, județul Bacău, și fost primar timp de două mandate consecutive, a fost condamnat definitiv într-un dosar de corupție instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Hotărârea a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, care a respins apelul formulat de acesta și a menținut condamnarea pentru folosirea unor documente false într-un proiect cu fonduri europene, informează debacau.ro.
Decizia definitivă are consecințe directe asupra situației administrative din comuna Bârsănești, întrucât instanța a dispus interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcții publice, fapt ce atrage pierderea funcției de viceprimar, dar și a mandatului de consilier local.
Dosarul vizează proiectul „Construire Centru de Tineret pentru Activități Culturale în comuna Bârsănești”, finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2020–2021, Gelu Botezatu, pe atunci primar al comunei, a depus la AFIR documente care indicau în mod nereal că lucrările au fost executate de firma câștigătoare a licitației.
Prin hotărârea definitivă, Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe Gelu Botezatu la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni. Pe durata acestuia, fostul primar și actual viceprimar trebuie să respecte mai multe obligații stabilite de instanță.
Prefectul județului Bacău, Andreea Negru, ne-a declarat că Instituția Prefectului va acționa imediat ce hotărârea va fi comunicată oficial:
„După ce vom fi informați oficial, se vor lua măsurile impuse de lege în cazurile celor sancționați cu interzicerea ocupării de funcții publice.”
Articolul integral AICI












