Viitorul Curița a urcat pe primul loc în clasamentul campionatului județean de fotbal – Liga a 4-a, după ce s-a impus, scor 2-1 (1-0), duminică, în derby-ul cu Măgura Cașin, într-o partidă care s-a disputat pe stadionul FC Onești.
Formația pregătită de Costică Ene a deschis scorul în minutul 32, prin reușita lui Alex Soroiu, nimeni altul decât fiul primarului comunei Cașin, Daniel Soroiu, care s-a aflat în tribune. În vârstă de 18 ani, Alex Soroiu a ajuns la Viitorul Curița în această vară fiind adus chiar de la Măgura Cașin. Dacă în mod obișnuit evoluează pe postul de fundaș stânga, Soroiu jr. a fost folosit de Costică Ene în meciul de duminică pe postul de mijlocaș-stânga.
Gazdele întâlnirii au egalat la aproximativ 15 minute după pauză. Golul victoriei Viitorului Curița a fost înscris în minutul 80 de Silviu Socaciu.
“Nu avem ca obiectiv promovarea, dar dacă se <așează> clasamentul în favoarea noastră până la iarnă, vom avea o discuție cu toți factorii. Trebuie să vedem pe ce buget am putea conta, fiindcă nu te poți duce în liga a 3-a și să abandonezi după un meci, două”, ne-a declarat tehnicianul celor de la Curița, Costică Ene.
Viitorul Curița a urcat pe primul loc fiind avantajată și de pașii greșiți făcuți de rivalele CS Dofteana și Vulturul Măgirești.
Rezultate, Liga a 4-a, etapa a 9-a: Măgura Cașin – Viitorul Curița 1-2, CSM Moinești – AS Tg. Ocna 3-2, Siretul Bacău – Voința Gârleni 1-3, Biruința Letea Veche Bacău – AS Filipești 2-3, Gloria Zemeș – CS Dofteana 3-3, Vulturul Măgirești – Voința Oituz 1-1, Flamura Roșie Sascut – Aripile Cleja 1-5, Viitorul Nicolae Bălcescu – AS Negri 2-2.