Oricine va putea sa verifice personal dacă angajatorii au plătit contribuţiile sau ce vechime are. A trecut de Parlament un proiect care prevede ca accesul la registrul general de evidenţă a salariaţilor, aşa-numitul REVISAL, să nu mai fie doar pentru companii sau stat, ci pentru orice om, scrie observatornews.ro.
În acest moment, orice angajat din România care doreşte să obţină adeverinţa de vechime trebuie să facă o solicitare scrisă fie către angajator, fie către stat (Inspectoratul Teritorial de Muncă – ITM). Apoi, primeşte documentul în maximum 15 zile. Un prim pas spre debirocratizare a fost făcut miercuri, în Parlament, unde a fost adoptat proiectul de lege care prevede ca toţi angajaţii din ţară să aibă acces la REVISAL.
Însă este cale lungă până ce vom putea avea acces, cu toţii la această platformă. Asta pentru că imediat ce legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis urmează ca în maximum 60 de zile Guvernul să facă acea platformă, unde vom putea crea un cont şi să vedem, astfel, dacă ne-au fost plătite contribuţiile sau ce vechime în muncă avem.
În plus, vom putea descărca şi printa singuri adeverinţa de vechime, pe care o vom putea trimite mai departe, acolo unde este necesar. (foto: imagine ilustrativă)