Un copil de un an și 9 luni din Moinești este primul caz de coronavirus din județul Bacău, conform informării pe care au transmis-o autoritățile române în timpul nopții de vineri spre sâmbătă (ȘTIREA INIȚIALĂ AICI).
Copilul infestat cu coronavirus se afla internat în spital împreună cu mama sa de pe 10 martie. Dacă în cazul mamei rezultatele testelor au ieșit negative, cel de-al doilea test efectuat pentru copil, ieri, a confirmat că micuțul a contractat coronavirusul.
Cel mai probabil, copilul din Moinești a contractat virusul după ce a intrat în contact cu o mătușă a sa, întoarsă din Italia pe 3 martie și care nu a prezentat în tot acest timp nici un fel de simptome care să dea de bănuit că ar fi infestată cu coronavirus.
Mătușa copilului va fi testată la rândul rău. (foto: imagine ilustrativă)