Un bărbat în vârstă de 57 de ani din județul Bacău a murit după ce a fost atacat cu brutalitate de cea care i-ar fi fost iubită.
“Suspecta ar fi dat buzna în casa fostului ei soț, unde se afla și victima, care a fost găsită zăcând cu răni grave la cap și nu a mai putut fi salvată.
Vecinii povestesc că femeia în vârstă de 61 de ani ar fi mers miercuri în gospodăria fostului ei soţ, din localitatea Gârleni, judeţul Bacău. Acolo se afla şi victima, care, după cum spun apropiaţii, era iubitul ei. Cum individa era pusă pe scandal şi într-o stare avansată de ebrietate, fostul partener ar fi încercat să o lovească, iar un vecin, martor la cele întâmplate, a intervenit pentru a-i despărţi.
După puţin timp, femeia ar fi intrat în casă şi acolo l-a omorât pe bărbatul de 57 de ani, spun surse din anchetă. Vecinii, alertaţi de ţipete, au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns poliţiştii. Potrivit anchetatorilor, victima i-ar fi făcut femeii avansuri, iar aceasta a refuzat. Apoi l-a atacat pe om şi i-a provocat răni care i-au adus moartea”, informează stirileprotv.ro.
Se pare că femeia l-a ucis pe bărbatul de 57 de ani aplicându-i mai multe lovituri cu un topor.
Anchetatorii continuă cercetările în acest caz.
Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă să stea ani buni în spatele gratiilor.
Sursa foto: captură stirileprotv.ro