(P)  

Verdict șocant în cazul dispariției bărbatului de 85 de ani, de pe strada Republicii nr. 17 din Onești, pe care fosta soție și vecinii nu-l mai văzuseră în ultimele zile, fapt pentru care au alertat autoritățile, iar pompierii au luat decizia de a-i sparge ușa locuinței, existând bănuiala că bătrânul ar fi mort în casă (detalii AICI).

Aceste bănuieli nu s-au adeverit, bătrânul nefiind în casă, ceea ce i-a determinat pe anchetatori să continue cercetările, care au scos la iveală o crimă șocantă.

Bărbatul a fost ucis, luni, de o vecină în vârstă de 49 de ani, cu care acesta, susțin sursele UNU pe Trotuș, ar fi avut o relație de concubinaj, construită pe nevoi reciproce, bătrânul fiind interesat de nurii femeii, iar aceasta de banii celui căruia i-a luat zilele.

Totul a plecat de la o ceartă violentă iscată între cei doi.

De altfel, cadavrul bărbatului, intrat în stare de descompunere, a fost descoperit de polițiști în apartamentul femeii, pe balcon.

Cei doi stăteau pe aceeași scară, ea la etajul 4, iar el la etajul 2.

Surse din anchetă susțin că cei doi ar fi avut o ceartă, iar femeia l-a lovit cu pumnii pe bărbatul care putea foarte ușor să-i fie tată, apoi l-ar fi strâns de gât.

Și mai șocant est faptul că femeia, care locuia în Republicii nr. 17 fără forme legale, a ținut cadavrul pe balcon, cu cei patru copii minori ai săi în casă.

Abia după ce au aflat despre crimă, oamenii din bloc au înțeles de ce cei patru copii ai femeii au stat mai mult pe afară, la joacă, în ultimele zile.

Vecinii celor doi spun că bărbatul, în ciuda vârstei înaintate, era atras de compania femeilor tinere, cărora nu se sfia să le facă avansuri. Așa s-ar fi înfiripat și relația cu femeia care, înainte de toate, îl ajuta pe bărbat cu cele casnice și avea grijă ca acesta să-și ia tratamentele medicamentoase.

Femeia și-a recunoscut fapta, a fost reținută și urmează a fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.