Numărul deceselor în județul Bacău în rândul copiilor care au fost diagnosticați cu rujeolă a ajuns la patru numai în această lună, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău și Centrul de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Un copil de 6 luni, din mediul rural, a murit pe 16 martie, la două zile distanță de la decesul altui bebeluș, cu o lună mai mic.

„Al patrulea deces s-a înregistrat la un copil, în vârstă de 6 luni, neeligibil la vaccinare, din mediul rural. În data de 4 martie 2018 a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi ca urmare a complicaţiilor survenite în data de 11 martie a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Decesul a survenit în data de 16 martie, prin complicaţii pulmonare în contextul rujeolei”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău, pentru desteptarea.ro.

Numărul total de decese provocate de rujeolă a ajuns la nivel național la 45, dintre acestea patru fiind din Bacău.

De altfel, județul Bacău a raportat în această săptămână 61 de noi cazuri de îmbolnăviri cu rujeolă, cele mai multe din țară! Următoarele cele mai multe cazuri se înregistrează în județul Vaslui (49) și în municipiul București (28).

Sursa foto: Radio Iași