Oneștenii au luat cu asalt magazinul Jysk, la deschiderea acestuia. În jur de 30 de persoane se strânseseră deja în fața magazinului de pe strada Victor Babeș, cu jumătate de oră înaintea începerii programului, în această dimineață (n.r. – joi, 28 februarie). Vânzările au mers excelent, la case formându-se cozi uriașe.

Oneștenii care au ținut să calce pragul magazinului Jysk în primele momente de la inaugurare au afișat un comportament decent, oamenii parcurgând raioanele fără să se îmbulzească sau să se ia la bătaie pe promoții, cum se întâmplă de regulă în astfel de ocazii, peste tot prin țară.

Fiecare și-a pus în coș produsele pentru care venise, unii au mai luat și în plus față de ceea ce-și propuseseră inițial, dar în general cumpărăturile au decurs pașnic, fără incidente.

Atât doar, dat fiind afluxul foarte mare de clienți, la casele de marcat s-au format cozi uriașe, care se întindeau pe toată lungimea magazinului.

“Am acasă mai multe produse de la Jysk și sunt foarte mulțumit de calitatea lor. Mă bucur că s-a deschis acest magazin la Onești, acum nu mai sunt nevoit să mai ajung la Bacău cel puțin pentru lucrurile mărunte, cum ar fi o perdea de duș, un prosop sau mai știu eu ce. Poate la Onești, dat fiind faptul că magazinul dispune de o suprafață limitată, nu se vor găsi toate obiectele de mobilier aflate în ofertă, dar cred că dacă vor fi solicitări, ți se vor putea aduce pe comandă. Un lucru bun deschiderea magazinului Jysk de la Onești”, a apreciat unul dintre primii clienți ai magazinului Jysk de la Onești, care a plecat acasă și cu o pernă cu puf de rață, primită la casă pentru că a făcut cumpărături mai mari de 50 de lei.