(P)

Doi pensionari din municipiul Bacău trăiesc un coșmar în această perioadă. Soții H. Genoveva și Ioan cer ajutorul disperat al autorităților și a comunității, în contextul epidemiologic actual. “Încercăm să nu ieșim prea mult din casă, dar eu trebuie să ajung la spital zilnic, fiind sub tratament oncologic, și nu avem nici un fel de protecție”, spune femeia.

UNU pe Trotuș face un apel către organele să ia măsuri urgent în cazul acestor doi pensionari bolnavi, care au ajuns într-o situație limită, din cauza epidemiei de coronavirus.

“Amândoi suntem pensionari. Eu am 62 de ani, iar soțul 66. Sunt foarte bolnavă, iar soțul la fel. Am afecțiuni la inimă, sunt diabetică și, în plus, am un cancer de care abia am fost operată, la Iași, iar acum sunt sub tratament oncologic, mai excat fac ședințe de radioterapie.

Vă rog să ne ajutați, încercăm să nu ieșim prea mult din casă, dar eu trebuie să fac naveta la spital de luni până vineri. Și nu am protecție, nici mănuși, nici dezinfectante, măști. Cum să fac, că la farmacii nu se mai găsesc toate aceste produse pentru protecție. Vă rog să ne sprijiniți, suntem disperați, neputincioși și vai de capul nostru!”, este mesajul primit de la cei doi pensionari din municipiul Bacău, pe adresa redacției.

UNU pe Trotuș consideră că în contextual acestei crize provocate de coronavirus, autoritățile sunt datoare să-și apere vârstnicii, care sunt și cei mai vulnerabili în fața acestui virus.

Menționăm că deținem adresa de domiciliu a celor doi bătrăni cât și numărul acestora de telefon, drept urmare așteptăm să fim contactați de autorități și persoanele interesate să ajute.

La rândul nostru, facem deja mai multe demersuri în acest sens. (foto: imagine ilustrativă)

loading...