Acasă Actualitate ULTIMA ORĂ: (FOTO) Copil de 9 ani dispărut din comuna Livezi, găsit...

ULTIMA ORĂ: (FOTO) Copil de 9 ani dispărut din comuna Livezi, găsit după o amplă operațiune de căutare

Momente de panică, vineri după-amiază, în comuna Livezi, de lângă Onești, după ce un copil de 9 ani din satul Bălăneasa a dispărut de acasă. Din fericire, după o amplă operațiune de căutare la care au participat pompieri, polițiști, jandarmi, salvamontiști, pădurari și voluntari, băiatul a fost găsit în siguranță.

Alarma s-a dat în jurul orei 14:00, când s-a constatat dispariția copilului din localitatea Bălăneasa, comuna Livezi.

În scurt timp, în zonă a fost declanșată o amplă operațiune de căutare, la care au participat echipe din cadrul ISU Onești, Poliției Onești și Postului de Poliție Livezi, Jandarmeriei, Salvamont Bacău și Ocolului Silvic Livezi.

Un rol important l-au avut și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), alături de numeroși localnici care au răspuns imediat apelului și au pornit în căutarea copilului.

După ore de emoții, operațiunea s-a încheiat cu bine, copilul fiind găsit.

Primarul comunei Livezi, Sorin Ichim, le-a mulțumit tuturor celor implicați în intervenție, subliniind că mobilizarea exemplară a făcut posibil acest deznodământ fericit.

„MULȚUMIM SALVATORILOR! Astăzi, în jurul orei 14, a dispărut de acasă un copil de 9 ani din localitatea Bălăneasa. O operațiune contracronometru s-a încheiat cu succes datorită unor oameni extraordinari! Transmit cele mai adânci mulțumiri echipelor de la ISU Onești, Poliția Onești și Livezi, Ocolul Silvic Livezi, Jandarmerie și Salvamont Bacău.”

Edilul a ținut să evidențieze și implicarea voluntarilor din comună.

„Respect deosebit pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) și pentru toți voluntarii inimoși care au răspuns apelului și au fost trup și suflet în teren. Implicarea voastră a salvat o viață! Sunteți mândria comunității noastre!”, a transmis primarul Sorin Ichim.

Intervenția rapidă și colaborarea dintre toate instituțiile implicate, alături de sprijinul comunității, au făcut ca această întâmplare să aibă un final fericit.