Consiliul Local Onești a aprobat astăzi rambursarea anticipată a ultimei tranșe din creditul de peste 6,5 milioane de euro luat de administrația Lemnaru, în urmă cu 18 ani, pentru construirea centralelor de cartier, în prezent niște simple ruine. Peste 500.000 de euro vor fi achitați către bănci, Oneștiul devenind astfel una dintre puținele localități din țară fără datorii.
„Astăzi, la propunerea mea, consilierii locali au aprobat rambursarea anticipată a ultimei tranșe de bani în cuantum de 555.000 de euro dintr-un credit de 6.600.000 de euro contractat de Emil Lemnaru în urmă cu 18 ani pentru construirea celebrelor centrale de cartier.
În acest fel pot spune ca duc mai departe politica de bună gestionare a banului public instituită de domnul Laurențiu Neghină în Primăria Onești, în calitatea sa de primar.
Prin acest efort, Oneștiul devine astăzi, una dintre puținele, dacă nu singura localitate din România fără datorii.
Dumnezeu să aibă în pază Oneștiul și oneștenii!
Doamne ajută!”, a precizat primarul interimar al Oneștiului, Adrian Jilcu, într-o postare pe Facebook. (foto: arhivă)













