Tensiunile dintre reprezentanții administrațiilor din Onești și Gura Văii s-au amplificat în urma inundației produse astăzi la pasajul subteran UTON, din zona Gării Onești. Incidentul a fost provocat de o avarie la conducta de alimentare cu apă ce deservește comuna Gura Văii și a declanșat un schimb dur de acuzații între purtătorul de cuvânt al Primăriei Onești, Laurențiu Neghină, și primarul Silviu Tinei.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Laurențiu Neghină îl acuză pe primarul din Gura Văii de „indolență și mojicie”, susținând că lipsa de reacție a acestuia ar fi generat prejudicii importante pentru Municipiul Onești și disconfort major pentru locuitorii unui întreg cartier.
„Indolența și mojicia primarului Tinei aduc prejudicii Municipiului Onești și creează disconfort major pentru locuitorii unui întreg cartier.
Deși a fost informat încă de luni, de către reprezentanții RAJA, cu privire la avaria apărută pe conducta de alimentare cu apă a comunei Gura Văii – așa cum chiar dumnealui recunoaște într-o postare publică – nu a întreprins măsurile necesare pentru înlăturarea unei defecțiuni majore.
Într-o manieră uluitoare, domnul primar alege să interpreteze după bunul plac o simplă informare adresată locuitorilor Oneștiului, încercând să deturneze atenția de la propria incompetență administrativă.
Domnule primar, studiile cu care vă lăudați nu compensează analfabetismul funcțional.
Dacă întâmpinați dificultăți în înțelegerea unui text, apelați la un funcționar al primăriei.
Și, pentru cultura dumneavoastră administrativă, RAJA nu avea cadrul legal să sisteze furnizarea apei, din moment ce avaria s-a produs după apometru, deci în rețeaua comunei Gura Văii, aflată în responsabilitatea Primăriei pe care o conduceti.
Așadar, dacă nu v-a preocupat disconfortul creat onestenilor, măcar bunul-simț ar fi impus să remediați problema la timp, pentru a evita ca acum locuitorii comunei Gura Văii să suporte costurile pagubelor provocate.
Și, DA – veți primi factura integrală pentru prejudiciul adus Municipiului Onești”, a transmis Neghină în această seară, într-o postare pe Facebook.
SURSA VIDEO: NATALY PĂDURARU











