Un bărbat de 51 de ani a fost depistat în trafic de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești, în timp ce conducea un autoturism prin comuna Livezi, deși se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice.
„La data de 05 august a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat în trafic, în comuna Livezi, un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului.
La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef adjunct Gabriel Dumitrache. (foto: imagine ilustrativă)











