Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Plopana, județul Bacău, urmărit internațional pentru furt calificat, a fost depistat de polițiștii băcăuani. Acesta era căutat în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Italia, unde fusese condamnat la 5 ani de închisoare.
Purtător de cuvânt IPJ Bacău, agent șef adjunct Gabriel Dumitrache: „La data de 08 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul celor din cadrul Postului de Poliție Comunală Plopana, au depistat un bărbat de 58 de ani, din comuna Plopana, urmărit la nivel internațional, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia.
Cel în cauză a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă săvârșită pe teritoriul Italiei.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Bacău”. (foto: imagine ilustrativă)




















