Comuna Dofteana devine prima localitate din județul Bacău care interzice oficial jocurile de noroc pe teritoriul său, după o hotărâre adoptată de Consiliul Local. Decizia a fost adoptată miercuri, 11 martie, în ședința Consiliului Local.
Primăria Dofteana a anunțat că, în urma adoptării regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale pe raza comunei, activitățile din categoria jocurilor de noroc sunt interzise. Măsura vizează toate formele de astfel de activități, de la aparate tip slot-machine până la pariuri sportive sau agenții loto. Autoritățile locale spun că decizia urmărește protejarea interesului public și menținerea unui climat economic echilibrat.
Anunțul integral al Primăriei Dofteana:
Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Local al comunei Dofteana, a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea Regulamentului referitor la organizarea și desfășurarea activităților comerciale pe raza administrativ-teritorială a comunei Dofteana.
Regulamentul stabilește cadrul normativ aplicabil operatorilor economici care desfășoară activități comerciale pe teritoriul comunei, precum și condițiile de autorizare, funcționare și control al acestora, în vederea asigurării unui climat economic echilibrat și a protejării interesului public.
Printre prevederile adoptate se regăsește INTERZICEREA desfășurării activităților economice din categoria jocurilor de noroc pe raza comunei Dofteana. În sensul prezentului regulament, sunt vizate toate formele de activități specifice jocurilor de noroc, inclusiv, dar fără a se limita la:
organizarea și exploatarea aparatelor de tip slot-machine („păcănele”);
activități de pariuri sportive;
agenții loto;
alte activități similare reglementate de legislația națională în domeniul jocurilor de noroc.
Ca urmare a adoptării hotărârii, desfășurarea unor astfel de activități pe teritoriul comunei Dofteana este interzisă, iar operatorii economici au obligația de a respecta prevederile regulamentului și de a se conforma dispozițiilor legale în vigoare.
Autoritățile administrației publice locale vor asigura monitorizarea și aplicarea prevederilor regulamentului, în conformitate cu competențele stabilite de legislația aplicabilă.













