Comisia Europeană a invitat statele membre ale spaţiului Schengen şi statele asociate spaţiului Schengen să prelungească cu încă 30 de zile, până la 15 iunie, restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale către UE, notează observatornews.ro.

Potrivit Comisiei Europene, deși se fac pași importanți spre relaxarea măsurilor restrictive, situația rămâne fragilă în Europa, dar și la nivel mondial.

“Comisia a invitat statele membre ale spaţiului Schengen şi statele asociate spaţiului Schengen să prelungească cu încă 30 de zile, până la 15 iunie, restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale către UE. Deşi unele state membre ale UE şi unele state asociate spaţiului Schengen fac paşi preliminari în direcţia relaxării măsurilor de combatere a răspândirii pandemiei, situaţia rămâne fragilă, atât în Europa, cât şi la nivel mondial. Prin urmare, trebuie să menţinem măsurile ce vizează frontierele externe pentru a reduce riscul de răspândire a bolii prin intermediul călătoriilor în UE”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. (foto: imagine ilustrativă)