Clădirea secției Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău va îmbrăca diseară lumina roz, ca simbol al speranței și solidarității în lupta împotriva cancerului de sân.
Miercuri, 1 octombrie, începând cu ora 19:00, la Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, va fi programată desfășurarea unei acțiuni prin care va fi marcată „Ziua luptei împotriva cancerului la sân”.
Manifestarea va fi organizată de Asociația SOFI ROZ Bacău, membră a Federației Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Fundația „Renașterea” București.
Astfel, clădirea secției Oncologie va fi scăldată în lumină roz, ca simbol al speranței și solidarității în lupta împotriva cancerului de sân.
„Ziua luptei împotriva cancerului la sân” este marcată, anual, la data de 1 octombrie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare în rândul populației cu privire la această boală. (foto: Facebook / Sofi Roz – arhivă)











