Atac al unui urs, pe un drum forestier din Argeș! Un cioban care a vrut să-și salveze oaia pe care animalul o luase din țarc a fost rănit în apropierea stânei, relatează observatornews.ro.
Victima, de 46 de ani, a plecat să-şi caute oaia, dar, pe o potecă, s-a întâlnit cu ursul, care l-a atacat. Rănit la cap, torace și picior, omul a reușit să le ceară ajutor altor ciobani, care au sunat la 112. Echipajul SMURD care a mers în pădure a fost însoțit de jandarmi. L-a preluat pe rănit și l-a dus la Spitalul Curtea de Argeș unde a rămas în grija medicilor.
Autorităţile din Argeş au emis un mesaj RO Alert în zonă pentru ca oamenii să știe de prezența ursului.
Nu departea de ONEȘTI, un urs a băgat spaima în localnici
Un urs FILMAT de un cetățean din satul Caraclău, aproape de Onești, a băgat spaima în localnici – VEZI VIDEO AICI
„În data de 1 septembrie, prin intermediul Ro-alert, am primit o informație că un urs a fost văzut în sat Caraclău, comuna Bârsănești, județul Bacău. În seara aceea ursul a mâncat câteva oi de la o stână apropiată de sat. Și-au făcut apariția și SMURD-ul împreună cu primarul, dar după o oră de căutare s-au dat bătuți în speranța că acesta să dispară”, a precizat un cititor, într-un e-mail primit pe adresa redacției. (foto: imagine ilustrativă)













