Acasă National / Externe Ciclonul Barbara va mătura sud-estul României în orele următoarele. Sfaturile autorităţilor: „Staţi...

Ciclonul Barbara va mătura sud-estul României în orele următoarele. Sfaturile autorităţilor: „Staţi în casă, închideţi ferestrele!”. Suplimentare de forţe dispusă de IGSU

 

Specialiștii ANM au extins avertizările de cod roșu pentru ploi torențiale și abundente, care vor afecta sud-estul ţării. Autoritățile recomandă amânarea activităților în aer liber, închiderea ferestrelor și fixarea obiectelor din exterior pentru a preveni accidentele.

Este indicat să se evite zonele cu copaci, stâlpi sau panouri publicitare și să se curețe șanțurile și rigolele pentru scurgerea normală a apei. De asemenea, în cazul cursurilor de apă în creștere, oamenii sunt sfătuiți să nu încerce traversarea acestora și să nu se apropie de maluri.

Vremea severă afectează și animalele. Specialiștii recomandă eliberarea câinilor din lanțuri sau padocuri, relocarea animalelor de fermă în zone mai înalte și pregătirea unui kit de urgență pentru animalele de companie, care să includă hrană, apă, medicamente și acte de identificare. În cazuri extreme, dacă evacuarea nu este posibilă, eliberarea animalelor poate fi singura lor șansă la viață.

Orice situație de urgență poate fi raportată la numărul unic 112, iar informații suplimentare despre cum să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență sunt disponibile pe fiipregatit.ro sau în aplicația mobilă DSU. Actualizările meteorologice pot fi urmărite pe site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie.

Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice

În contextul emiterii, de către Administrația Națională de Meteorologie, a avertizărilor de 🟥 COD ROȘU, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea cu eficiență a potențialelor situaţii de urgenţă care pot apărea.

Pentru acoperirea optimă a misiunilor, a fost dispusă măsura dislocării personalului și a tehnicii de intervenție care să acționeze în sprijinul echipajelor operative locale, după cum urmează:

❗de la ISU Suceava și ISU Botoșani 👉🏻 ISU Constanța : 16 motopompe , 4 autocamioane, 2 microbuze, 2 bărci pneumatice și 2 autospeciale pentru muncă operativă;

❗de la ISU Alba și ISU Harghita  👉🏻 ISU Călărași: 16 motopompe , 4 autocamioane, 2 microbuze, 2 bărci pneumatice și 2 autospeciale pentru muncă operativă;

❗de la ISU Cluj și ISU Mureș  👉🏻 ISU Ialomița: 16 motopompe , 4 autocamioane, 2 microbuze, 2 bărci pneumatice și 2 autospeciale pentru muncă operativă;

❗de la ISU Caraș-Severin și ISU Hunedoara  👉🏻 ISU Giurgiu: 16 motopompe , 4 autocamioane, 2 microbuze, 2 bărci pneumatice și 2 autospeciale pentru muncă operativă.

Evoluția situației din teren este și va fi permanent monitorizată de către grupa operativă constituită la nivelul DSU și IGSU, astfel încât gestionarea situațiilor de urgență să fie realizată cu promptitudine.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. (foto: IGSU)