Chimcomplex SA Borzești, singura întreprindere de pe platforma petrochimică din Onești care a rămas în funcțiune, membră a SCR Grup, a anunțat semnarea contractului de cumpărare a unor pachete de acțiuni dintre cele scoase la vânzare de statul român la combinatul Oltchim Rm. Vâlcea, aflat în insolvență.

În urma referințelor media din ultima perioadă de timp ce au în centru numele SC Chimcomplex SA Borzești, declarăm următoarele:

Chimcomplex SA Borzești, în calitate de ofertant pentru pachetele de active aparținând combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în contextul procesului competitiv de vânzare lansat la sfârșitul anului trecut, în conformitate cu prevederile Planului de Reorganizare al Oltchim și în cadrul procedurii insolvenței societății, anunță semnarea contractului de cumpărare a pachetelor 1-5 și parțial 7, în calitate de ofertant selecționat preliminar.

Finalizarea tranzacției depinde de îndeplinirea unor condiții suspensive, printre care și aprobarea din partea Adunării Generale a Creditorilor Oltchim”, se arată într-un comunicat emis de SCR (Serviciile Comerciale Române) Grup, deținut de omul de afaceri Ștefan Vuza.

Față de cumpărarea unuia sau mai multor pachete de active ale Oltchim și-au manifestat interesul, depunând oferte, un număr de 9 companii (după cum UNU PE TROTUȘ a scris AICI).