Trei noi laboratoare destinate activităților practice ale elevilor au fost inaugurate la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi” din Onești, acestea fiind rezultatul colaborării dintre instituția de învățământ amintită și societatea Chimcomplex SA Borzești.

Cele trei noi laboratoare amenajate în cadrul Colegiului Tehnic “Gheorghe Asachi” Onești sunt: de analize fizico-chimice, de electronică și de protecția mediului.

“Un exemplu de bune practici în colaborarea dintre o societatea comercială şi o instituţie de învăţământ!
Datorită implicării SC CHIMCOMPLEX SA, a bunei gestionări a bugetului şcolii şi a implicării elevilor, la Colegiul Tehnic <Gheorghe Asachi> au fost inaugurate trei noi spații de învățământ dedicate activităților practice ale elevilor”, a remarcat primarul Nicolae Gnatiuc, într-o postare pe Facebook.

De altfel, primarul Gnatiuc a luat parte de festivitatea de inaugurare, alături de mai mulți reprezentanți ai școlii și ai societății Chimcomplex.

Mai mulți preoți, în frunte cu protopopul Ioan Bârgăoanu, au ținut o slujbă de sfințire. (sursa foto: facebook.com/PrimarOnesti)