Acasă National / Externe Ce „SPECIALI” intră în Pachetul 3 de măsuri de austeritate pregătit de...

Ce „SPECIALI” intră în Pachetul 3 de măsuri de austeritate pregătit de Guvern. Anunţul făcut de preşedintele NICUŞOR DAN

 

Al treilea pachet de reformă fiscală va ajusta toate pensiile speciale, unde beneficiari sunt militarii, diplomaţii sau angajaţii Curţii de Conturi. Anunţul a fost făcut de Nicuşor Dan, în interviul exclusiv pentru Observator.

Preşedintele aşteaptă deocamdată răspunsul Curţii Constituţionale, care a fost sesizată în legătură cu pensiile magistraţilor. Nicuşor Dan a clarificat şi motivele pentru care a cerut ca majorarea vârstei de pensionare pentru procurori şi judecători să se facă mai lent decât a decis Guvernul.

Preşedintele a solicitat ca majorarea vârstei de pensionare a magistraţilor să se facă într-o perioadă de 15 ani, nu 10, aşa cum a decis în cele din urmă Guvernul.

„Am pus o nuanţă, pe care mi-o menţin în continuare. Că această trecere de la 48 de ani, la 65 de ani nu trebuie să fie făcută brusc. Magistraţii chiar au muncit mult, mult în anii ăştia.[…] Vine o doamnă grefier sau un domn grefier cu un cărucior de supermarket, care este plin de dosare. Şi oamenii ăia trebuie să se raporteze la toată informaţia care este în căruciorul ăla de dosare” a declarat preşedintele României, Nicuşor Dan.

Proiectul asumat de Guvern a fost contestat la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instituţia susţine că legea încalcă 37 de decizii ale Curţii Constituţionale. Plângerea va fi judecată pe 24 septembrie.

De ajustări vor avea parte şi ceilalţi angajaţi care nu depind de contribuţiile din timpul anilor activi la stabilirea pensiei.

„În Pachetul 3 probabil că o să vorbim și de celelalte categorii de pensii speciale. Deci se încearcă un echilibru astfel încât corecția pe care România în mod clar trebuie să o facă să fie făcută cât mai echilibrat” a mai spus Nicuşor Dan.

Magistraţii reprezintă doar jumătate dintre cei aproape 12.000 de beneficiari de pensii speciale din România. Rămân de ajustat pensiile diplomaţilor, ale funcţionarilor publici parlamentari, ale piloţilor, angajaţilor Curţii de Contrui şi ale personalului auxiliar din instanţe. Aici veniturile medii după pensionare variază între 6.200 de lei pe lună, în cazul funcţionarilor din Parlament şi 13.000 de lei, în cazul piloţilor.

Rămâne de văzut dacă vor fi afectate şi cele peste 210.000 de pensii ale militarilor, poliţiştilor şi ale angajaţilor din serviciile secrete. Acestea sunt plătite din bugete separate de cel al Casei Naţionale de Pensii şi nu ţin cont decât parţial de contributivitate.