Ion Iliescu a murit, la 95 de ani, după ce s-a aflat internat la spitalul “Agrippa Ionescu” de pe 9 iunie. Fostul preşedinte al României s-a aflat în stare critică, cu instalarea progresivă a disfuncţiilor multiple de organe.
Iliescu a fost preşedintele României în perioadele 1990 – 1996 şi 2000 – 2004. Din informaţiile pe care le-a oferit Newsweek România, cu doi ani în urmă, Iliescu primea o pensie de 20.861 lei, echivalentul a 4.200 de euro, suma reflectând statutul de fost preşedinte al României.
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu
În perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2023, suma cumulată din pensii a lui Ion Iliescu a fost de 415.853 lei. De notat e că în perioada 2011 – 2023, Iliescu a încasat venituri în valoare de 1.459.452 lei, echivalentul a aproximativ 325.000 de euro.
Suma a provenit din trei surse: Administrația Prezidențială l-a plătit între 2011 şi 2017 cu un total de 614.087 lei, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, care între 2017 şi 2022 i-a acordat 429.512 lei şi Casa de Pensii, care din ianuarie 2022 până la finalul lui 2023 a generat 415.853 lei-
Conform sursei citate, Iliescu figura ca proprietar al unei vile de 170,9 metri pătraţi, aflată în Cartierul Primăverii din Bucureşti, foarte aproape de casă în care a locuit alt fost preşedinte al ţării, Nicolae Ceauşescu. Iliescu mai deţinea încă un apartament în Bucureşti, cumpărat în 1996. (foto: PSD.ro)











