După ce a fost dotat cu toate cele necesare, inclusiv camere de supraveghere, parcul pentru câini din Onești este numai bun de utilizat. Stabilimentul va funcționa după niște reguli clare și nu orice câine va avea acces în interiorul parcului. Un exemplu în acest sens: ca să poți să vii cu câinele în acest loc, este nevoie ca animalul tău de companie să fie înregistrat RECS, vaccinat ș deparazitat a zi.
Toate regulile de funcționare ale parcului de câini din Onești, amenajat în incinta Parcului Municipal, au fost prezentate de primarul Neghină.
Parcul pentru CÂINI este funcțional:
– bănci
– coșuri de gunoi
– elemente pentru joacă și dresaj
– camere de supraveghere
– iluminat nocturn
Parcul este structurat pe două zone: una pentru câini de talie mică și una pentru câini de talie mare.
Cei care vor utiliza acest parc vor respecta REGULAMENTUL:
- Proprietarii de câini sunt obligați să supravegheze câinele și să prevină orice tip de comportament agresiv sau necorespunzător.
- Dejecțiile câinilor vor fi curățate de fiecare proprietar în parte imediat și depozitate în coșurile special amenajate.
- Accesul cu biciclete, role, skateboard sau orice alt tip de vehicul este strict interzis.
- Câinii trebuie să fie înregistrați R.E.C.S., vaccinați și deparazitați la zi.
- Proprietarii nu vor permite câinilor sa sape gropi, in caz contrar au obligația să le reumple imediat, aducând terenul la starea inițială.
- Nu sunt admise următoarele categorii de câini : femele în călduri, câini cu vârstă mai mică de 4 luni, câini bolnavi sau câini agresivi.
- Oricare câine manifestă un comportament agresiv este obligat să părăsească imediat parcul.
- Nu este permisă intrarea unei persoane cu mai mult de 2 câini.
- În perimetrul exterior parcului câinele trebuie ținut în lesă.
- La intrarea/ieșirea din parc se vor închide porțile.
- Utilizatorii parcului și stăpânii câinilor își asumă toate riscurile folosirii acestui parc, fiind direct responsabili de comportamentul și activitățile patrupedelor.
- Copiii sub 16 ani vor fi însoțiți și supervizați în permanență de un adult. (foto: facebook.com/Neghină Laurențiu)











