Două femei din județul Bacău, una din Buciumi și cealaltă din Onești, au fost condamnate recent pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, după ce una dintre ele a încercat să-și ofere nou-născutul celeilalte. Planul a fost dejucat chiar înainte de externarea copilului din maternitate. Niciuna dintre femei nu a recunoscut acuzațiile, prezentând în fața judecătorilor „scuze ridicole”, scrie libertatea.ro.

Didina avea 19 ani când a rămas însărcinată. Nu era căsătorită, locuind alături de părinți în comuna Buciumi din județul Bacău. O familie de oameni gospodari, spun reprezentanții primăriei, care „nu se așteptau la așa ceva”. Când au luat-o durerile nașterii, Didina a sunat la ambulanță pentru a ajunge la spital. Se întâmpla pe 19 octombrie 2018, la primele ore ale dimineții. Tânăra a fost internată la secția Ginecologie a spitalului din Onești, fiind în stare iminentă de naștere. A născut un băiețel perfect sănătos.

La momentul internării în spital, gravida a prezentat o carte de identitate pe numele Maricica M. Nimeni nu a sesizat că erau discrepanțe între fotografia din actul de identitate și tânără.

După naștere, în salonul proaspetei mămici s-a prezentat o angajată a spitalului responsabilă cu întocmirea certificatelor constatatoare ale nașterii. Aceasta i-a solicitat informații despre starea civilă pentru a le putea trece în registrul de nașteri. Fiind întrebată cu privire la ocupație, studii, stare civilă, Didina a precizat că este casnică, necăsătorită, dar și faptul că se numește Maricica M. În baza acestor date a fost întocmit certificatul constatator al bebelușului, în care sunt trecute ca mențiuni privind părinții numele Maricica M., la tată nefiind trecută o mențiune.

La scurt timp, întrucât se simțea bine, tânăra a plecat din spital. După trei zile, constatând că starea nou-născutului permite externarea, cadrele medicale au contactat telefonic mama și i-au spus că trebuie să se prezinte la spital pentru a lua copilul. „Să vii cu hainele pentru copil și brățara de identitate”, a atenționat-o personalul medical.

După aproximativ două ore, Didina s-a prezentat la spital, prezentând același buletin și spunând că o cheamă Maricica. Asistenta care se ocupa de externare a verificat actul de identitate, moment în care a realizat că tânăra din fața ei nu este aceeași persoană cu cea din cartea de identitate.

Martora (angajata spitalului, n.r.) a confruntat-o pe inculpată în particular, ocazie cu care aceasta a recunoscut că se numește Didina S. și că s-a folosit de cartea de identitate a numitei Maricica M. deoarece dorea să-i dea acesteia copilul, ea confruntându-se cu probleme materiale și financiare. Martora a contactat organele de poliție, care s-au prezentat la fața locului în vederea audierii.

Voia să-i dea copilul unei verișoare

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au descoperit că actul prezentat la maternitate aparține unei rude a tinerei, o verișoară din Onești. Aceasta a invocat că buletinul ei ar fi ajuns în posesia Didinei dintr-o eroare. Deși în fața cadrelor medicale a recunoscut că dorea să ofere copilul verișoarei sale, în timpul anchetei, Didina și-a schimbat declarația, negând această ipoteză.

A susținut că atunci când a sunat la salvare, a luat din greșeală buletinul Maricicăi, pe care aceasta îl uitase la ea acasă. De asemenea, a invocat că, fiind amețită după naștere, din greșeală a declarat că se numește Maricica M., în loc de Didina S. Femeile au negat acuzațiile

Ambele femei au fost trimise în judecată sub acuzația de fals privind identitatea. În fața instanței, amândouă au continuat să nege faptele reținute în sarcina lor, invocând că totul ar fi fost o greșeală de moment, o confuzie pusă pe seama tulburării emoționale de după naștere. „Trecând peste ridicolul scuzelor prezentate de cele două inculpate, apreciem că, în scopul înregistrării copilului pe numele său, inculpata Maricica M. și familia ei au avut o înțelegere frauduloasă cu inculpata Didina S. și familia acesteia. Cert este că nu exista niciun motiv plauzibil pentru care Didina S. s-ar fi prezentat sub o identitate falsă în fața organelor medicale, atât la momentul nașterii, cât și ulterior, când s-a prezentat să ridice certificatul constatator și să-i fie înmânat copilul. Înmânarea documentului s-a făcut cu știință, iar planul inculpatelor ar fi fost desăvârșit dacă martora B.E. nu ar fi avut prezența de spirit pentru a observa diferențele dintre cele două inculpate”, au subliniat judecătorii.

Atât la instanța de fond, Judecătoria Onești, cât și la Curtea de Apel, judecătorii le-au găsit vinovate pe cele două femei. Didina a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, în timp ce verișoarei ei i-a fost aplicată o amendă penală în cuantum de 4.000 de lei, transformată în 200 de zile de închisoare în caz de neachitare. (foto: Spital Onești)

Ce s-a întâmplat cu nou-născutul. ARTICOLUL INTEGRAL AICI