Acasă Actualitate Caz IREAL. Cum a ratat un ELEV din judeţul Bacău media 10...

Caz IREAL. Cum a ratat un ELEV din judeţul Bacău media 10 la BACALAUREAT pentru doar două sutimi

 

Bacalaureatul, unul dintre cele mai importante examene din viața tinerilor români, a adus, și în acest an sute de contestații făcute de elevii care au fost nemulțumiți de notele primite.  

Însă, atunci când un elev face contestație, ar trebui să știe că nota contestată s-a putea transforma într-una mai mare sau, de ce nu, mai mică.

Un elev de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău și-a încercat norocul contestațiilor, și, chiar dacă luase note mari, acesta nu a fost mulțumit de evaluarea inițială. Așadar, a depus contestație, scrie gandul.ro.

Iniţial, absolventul de clasa a XII-a luase nota 8.65 la limba română, 9.95 la istorie și 9.80 la logică. Însă, după ce a făcut contestație la limba și literatura română nota de 8.65 s-a transformat în 10.00. Același lucru s-a întâmplat și la logică, unde, de asemenea, a făcut contestație iar 9.80 a devenit 10.00.

Dar, curios este faptul că la istorie, acolo unde elevul ar fi avut cele mai mari șanse de reușită, având nota 9,95, nu a făcut contestație, astfel că nota a rămas aceeași.  Drept urmare, a ratat media de 10.00, terminând Bacalaureatul cu media 9.98. (foto: imagine ilustrativă)