Situație uluitoare în satul Pădureni din județul Vaslui. Un bărbat căruia i s-ar fi furat 14 rațe s-ar fi tocmit cu hoțul să renunțe la plângerea de la Poliție în schimbul unor bucăți de carne de porc. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea a hoțului de păsări. Naiv, bărbatul și-a trimis soția la locuința individului, însă, în loc de carne, femeia a fost imobilizată cu un lanț și batjocorită. Potrivit publicației locale Vremea Nouă, femeia ar fi scăpat din mâna agresorului abia după patru ore.

Potrivit sursei citate, situația este una întortocheată și cu greu Poliția va desluși ce s-a întâmplat, pentru că oficial femeia nu ar mai vrea să depună plângere. Vecinii, revoltați și uluiți că așa ceva s-a putut întâmpla în satul lor, susțin că toate persoanele implicate în povestea murdară ar fi oameni amărâți și ușor de descurajat într-un sens sau altul.

Bărbatul femeii agresate, care ar fi fost bucuros să se aleagă cu o bucată de carne de porc de la cel care îi furate anterior 14 rațe, s-a plâns că femeia a fost prinsă de individ și de un alt prieten de-al lui și batjocorită, atunci când a trimis-o după carne, conform tocmelii. „A fost legată cu un lanț”, le-a spus el celor apropiați. Agresiunea ar fi durat circa patru ore. Abia în jurul orei 17:00 victima ar fi reușit să scape cu fuga, moment în care a sunat imediat la 112 pentru a anunța cele întâmplate.

Localnicii sunt nemulțumiți că agresorii umblă liberi, deși au violat și bătut o femeie. „A fost o foială pe aici toată seara, ba chiar și noaptea. Vecinii spun că a fost dusă și la Medicina Legală femeia, iar cei doi agresori ar fi fost ținuți până târziu la declarații, la Poliție. Vuiește satul! Lumea însă e nemulțumită că, deși e vorba despre un viol, ea a fost bătută rău, cei doi sunt liberi, umblă pe aici”, spun oamenii din sat.

Localnicii nu înțeleg de ce femeia nu ar mai vrea să depună plângere, deși a fost abuzată de indivizi.

„Cum să nu vrea să depună plângere, dacă ea cu bărbatul ei au cerut ajutor și au sunat cum au putut la 112, ca să ceară ajutorul? Dacă ei spun la toată lumea cum a fost, cât au chinuit-o ore în șir, cum au legat-o cu lanțul. Cred că Poliția ar trebui să insiste în acest caz, mai ales pentru ca acești doi oameni, agresorii, să nu aibă impresia că pot abuza de o femeie și pot scăpa foarte simplu. Ei, cu toții cei implicați, sunt oameni simpli, cam săraci cu duhul. Ea are în jur de vreo 35 de ani, cam așa, este de loc de prin Valea Grecului. Au copii împreună, dar au fost luați de stat, că nu sunt în stare să crească niște suflete. Agresorii sunt, la fel, cu băutura, persoane fără căpătâi, dar să îi lași să facă viol, să lege o femeie cu lanțul și să nu pățească nimic? Poate prind curaj să mai facă”, spun oamenii din sat, conform sursei citate.

„Pe 19 decembrie 2022, ora 17:51, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la producerea unei infracțiuni de viol, în comuna Pădureni, județul Vaslui. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă de cercetare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată constatând că persoana vătămată nu dorește să depună plângere. Cauza urmează a fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși pentru dispunerea măsurilor legale”, a transmis reprezentanții IPJ Vaslui. (foto: imagine ilustrativă)