O femeie de 42 de ani, din Moinești, care era urmărită la nivel european pentru mai multe fapte grave comise în Olanda, a fost prinsă de polițiști criminaliști băcăuani împreună cu colegii de la Poliția Municipală Moinești. Aceasta a ajuns în arestul IPJ Bacău.
„La data de 17 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Moinești au depistat o femeie de 42 de ani, din localitate, urmărită la nivel european.
Pe numele acesteia a fost emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, furt deosebit de grav și înșelăciune, fapte săvârșite în perioada iulie – august 2021, pe teritoriul Țărilor de Jos.
Cea în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a dispus reținerea pentru 24 de ore. Femeia a fost introdusă în Arestul I.P.J. Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef adjunct Gabriel Dumitrache. (foto: imagine ilustrativă)













