Dorinel UMBRĂRESCU este în momentul de față cel mai puternic constructor român de autostrăzi, iar firmele sale mizează pe o mână de lucru impresionantă, în jur de 5.500 de angajați.
Dintre toți angajații pe care îi are astăzi, circa 80% sunt oameni care îi plecaseră în alte țări europene, dar s-au întors la Umbrărescu fiind atrași în primul rând de salariile foarte bune.
”Discutam cu Umbrărescu în 2020, când lucra pe Craiova – Pitești. Atunci avea 1.200 – 1.400 de oameni și era în poziția în care era să câștige și loturile 3 și 4 din Craiova – Pitești. Și spunea: dacă reușesc să câștig și cele două loturi, îmi vor veni cel puțin 1.000 de oameni care mi-au plecat acum un an din firmă în Europa. Cred că au venit peste 80% din cei care i-au plecat și s-au reangajat la companie. În momentul ăsta cred că are 5.400 – 5.500 de angajați”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, la Digi24.
Ionel Scrioșteanu spune că salariile în domeniul construcțiilor au crescut foarte mult: „Nu cred ca e vreun salariu sub 4.000 – 5.000 de lei. Inginerii depășesc 10.000 de lei”.
Totodată, secretarul de stat în transporturi este convins că firmele lui Umbrărescu vor reuși să finalizeze în termen toate angajamentele care reprezintă peste 400 de kilometri de șosea de mare viteză.
„Are capacitate și istoria ne-a dovedit că creșterea exponențială pe care a avut-o n-a fost una fără măsură, care să pună în pericol societatea. Am avut discuții din 2020 cu antreprenorul. În prima fază a câștigat cele trei loturi pe Craiova – Pitești, dar ulterior a câștigat și la București, două loturi din A0 și ne-am pus întrebarea: poate să le ducă pe toate? Apoi a câștigat și pe Transilvania și pe Brăila – Galați, acea lucrare de drum expres, și acum partea asta din A7. Merg foarte des pe șantierele pe care le are inclusiv UMB. Eu cred că poate să le managerieze pe toate și să le închdidă, pentru că sunt în diferite faze. Acum, eșaloanele de asfalt se mută la Craiova – Pitești și vor avea toate eșaloanele de asfalt de lucru acolo. Între timp se fac foraje pe podul de peste Siret, lângă Galați și foraje pe A7. La București se montează grinzi cu macarele. Adică mecanismul este făcut să nu se suprapună tipul de activitate pe mai multe șantiere. Firma a văzut că are un șantier total și își mută resursele în așa fel încât să gestioneze sistemul. Nu este ușor”.
Scrioșteanu a mai spus că grupul UMB e în creștere și că a mai comandat utilaje, mașini: „Se bazează aproape exclusiv pe forțe proprii. Cred că o să mai ia și câțiva antreprenori pe anumite zone. Per total cred că se va încadra, s-ar putea ca unele sectoare să se termine mai repede decât s-a contractat”.
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, are șantiere deschise în toată țara. Firmele din grup au câștigat mai bine de jumătate din contractele licitate de CNAIR. (sursa: economica.net; foto: imagine ilustrativă)