Piaţa de electricitate a devenit complet liberalizată începând de vineri, 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilitate de ANRE, ci trebuie să compare şi să-şi aleagă oferta care li se potriveşte cel mai bine.

În acest context, cei şase milioane de consumatori care au rămas în piaţa reglementată au două posibilităţi: fie nu fac nimic, rămân cu vechile contracte şi plătesc automat preţuri numite de serviciu universal, care vor fi mai mari cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă (concurenţială).

Cel mai mult vor creşte preţurile de serviciu universal pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare.

La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul de serviciu universal creşte cu 15% faţă de preţul reglementat de acum, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%, notează stirileprotv.ro.

“Categoric, de acum încolo şi asta e normalitatea, preţurile din piaţa concurenţială vor fi mai mici decât preţurile de serviciu universal”, a subliniat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE. (foto: imagine ilustrativă)