Două autoturisme, o rulotă, un rastel de anvelope și o anexă de circa 20 mp s-au făcut scrum astăzi, în Onești, în urma unui incendiu care a izbucnit într-un parc de dezmembrări auto.
Pompierii au intervenit la fața locului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei anexe pe o suprafață de aproximativ 20 mp, la nivelul unei rulote, a două autoturisme și la nivelul unui rastel de anvelope.
În scurt timp incendiul a fost localizat de forțele de intervenție, fiind astfel eliminat pericolul propagării”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
În ceea ce priveşte cauza probabilă incendiului, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău a spus că aceasta ar fi un scurtcircuit electric. (foto: captură video Acum TV)











