Nu mai puțin de patru autovehicule au fost implicate în accidentul rutier grav care s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 9.30, pe Calea Brașovului din Onești, în dreptul benzinăriei Lukoil.

Polițiștii rutieri oneșteni, care au efectuat cercetări la fața locului, au stabilit dinamica accidentului, care s-a produs pe fondul neatenției la volan.

Astfel, șoferul unei autotilitare marca Iveco, care transporta lemne deplasându-se pe direcția Onești – Brașov, a observat târziu că în fața sa un autovehicul, un SUV, a oprit pe partea dreaptă a carosabilului.

GALERIE FOTO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI – AICI

Șoferul autoutilitarei a încercat în ultima clipă să evite impactul cu mașina oprită, dar nu a reușit acroșând cu partea sa dreaptă partea stângă a SUV-ului. Din impact, autoutilitara Iveco a ricoșat pe sensul celălalt de mers, unde a fost izbită frontal de un TIR.

În urma coliziunii cu TIR-ul, autoutilitara a fost proiectată pe banda pe care circula inițial, fiind izbită din spate de o altă mașină, care venea dinspre Onești.

Șoferul autoutilitarei, un bărbat de circa 56 de ani, a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru eliberarea acestuia dintre fiarele contorsionate ale mașinii.

Bărbatul au fost predat echipajului medical de pe ambulanță, fiind transportat la Urgența spitalului din Onești.

În urma accidentului au mai rezultat două victime, rănite ușor, care au refuzat transportul la spital.

Știre în curs de actualizare.