(P)    

O candidată a Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea a fost eliminată, vineri, din examen, pentru că avea asupra ei un telefon mobil şi a primit un mesaj RO ALERT, transmite mediafax.ro.

„Am avut o candidată la Medicină care a fost eliminată din examenul scris după ce a fost prinsă având asupra sa un telefon mobil. A primit un mesaj RO ALERT astfel că a fost depistat telefonul. Li s-a explicat înainte candidaţilor că nu au voie să intre cu telefoanele mobile şi cu niciun alt tip de echipament electronic în sală, scrie şi în regulamentul de admitere acest lucru. Aceasta se va putea înscrie în toamnă dacă vor mai rămâne locuri libere”, a spus preşedintele comisiei de examen de la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea, Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii.

Comenteaza aici