Directorul general al grupului farmaceutic Moderna, Stephane Bancel, a declarat că finalul pandemiei este mai aproape decât ne-am așteptat, transmite Kanal D.
”Dacă vă uitaţi la extinderea capacităţilor de producţie la nivelul întregii industrii în ultimele şase luni, suficiente doze ar trebui să fie disponibile la mijlocul anului următor astfel încât toţi locuitorii planetei să poată fi vaccinaţi. De asemenea, doze suplimentare vor fi posibile dacă va fi nevoie”, a declarat Stephane Bancel într-un interviu pentru cotidianul elveţian Neue Zuercher Zeitung.
Directorul Moderna a mai precizat că vaccinarea ar urma să fie în curând disponibilă și pentru copii.
”Cei care nu se vaccinează se vor imuniza natural, pentru că tulpina Delta este foarte contagioasă. În acest fel vom ajunge într-o situaţie similară cu cea a unei gripe. Poţi fie să te vaccinezi şi să ai o iarnă fără probleme.
Sau nu te vaccinezi şi rişti să te îmbolnăveşti şi posibil chiar să ajungi la spital”, a apreciat şeful Moderna.
Acesta a mai fost întrebat dacă se preconizează ca la jumătatea anului viitor să revenim la normalitate, Stephane Bancel a precizat că: ”Peste un an începând de astăzi, cred că da”.
Stephane Bancel a subliniat că se așteaptă ca guvernele să aprobe doze suplimentare pentru persoanele care au fost deja vaccinate pentru că pacienții cu grad mare de risc care au fost vaccinați în toamna anului trecut vor avea nevoie de o nouă doză. Compoziția serului produs de Moderna va rămâne neschimbată și în acest an, deoarece specialiștii nu au avut timp pentru să facă modificări. (foto: imagine ilustrativă)











