Campionatul European de Fotbal din Germania a tras cortina peste faza grupelor, miercuri seară definitivându-se tabloul complet al optimilor, care vor debuta sâmbătă seara, de la ora 19.00. România s-a calificat și ea și va înfrunta Olanda pentru un loc în sferturi.
Campionatul European de Fotbal din Germania a ajuns în fazele eliminatorii, în această seară terminându-se grupele, partidele Georgia – Portugalia și Cehia – Turcia trăgând cortina și peste Grupa F. Georgia a produs surpriza și a învins Portugalia, în timp ce turcii, deși au fost cu om în plus, au câștigat abia în minutele de prelungiri duelul cu Cehia. În urma rezultatelor, Ungaria a fost trimisă acasă, locul 3 din Grupa F mergând el mai departe, alături de locurile 3 din grupele C, D și E.
Tot în această seară, România a reușit un rezultat pentru istorie, 1-1 cu Slovacia, echivalent cu calificarea în faza optimilor de finală de la EURO de pe primul loc, într-o grupă din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina.
Astfel, odată cu finalul meciurilor din faza grupelor, s-a definitivat tabloul complet al optimilor, care încep pe 29 iunie.
Acum, urmează două zile de pauză la EURO, prima optime de finală fiind programată sâmbătă seara, de la ora 19:00.
În continuare, cele 16 echipe calificate în optimi vor susține meciuri în perioada 29 iunie – 2 iulie, iar fanii se vor putea bucura de câte două partide pe zi, prima de la ora 19:00 și a doua de la ora 22:00
Echipa națională de fotbal a României a reușit un rezultat extraordinar la această ediție a turneului final, iar în următoarea fază a competiției va întâlni Olanda, marți seara, 2 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul din München, arenă pe care tricolorii au debutat cu succesul entuziasmant, 3-0 cu Ucraina.
Dacă vor reuși să treacă de olandezi, tricolorii vor întâlni în sferturi câștigătoarea partidei Austria – Turcia, meci programat tot pe 2 iulie, de la ora 22:00. Meciul din sferturi ar urma să aibă loc pe 6 iulie, de la ora 22:00, la Berlin.
PROGRAMUL COMPLET AL OPTIMILOR DE FINALĂ LA EURO 2024
29 iunie
- Elveția – Italia, ora 19:00, Berlin
- Germania – Danemarca, ora 22:00, Dortmund
30 iunie
- Anglia – Slovacia, ora 19:00, Gelsenkirchen
- Spania – Georgia, ora 22:00, Koln
1 iulie
- Franța – Belgia, ora 19:00, Dusseldorf
- Portugalia – Slovenia, ora 22:00, Frankfurt
2 iulie
- România – Olanda, ora 19:00, Munchen
- Austria – Turcia, ora 22:00, Leipzig
ÎMPERECHEREA PENTRU SFERTURILE DE FINALĂ DE LA EURO 2024
5 iulie
- Spania / Georgia – Germania / Danemarca, ora 19:00, Stuttgart
- Portugalia / Slovenia – Franța / Belgia, ora 22:00, Hamburg
6 iulie
- Anglia / Slovacia – Elveția / Italia, ora 19:00, Dusseldorf
- România / Olanda – Austria / Turcia, ora 22:00, Berlin. (sursa: eurosport.ro)













