Dacă totul va decurge conform planurilor, ștrandul din Onești se va deschide anul acesta la sfârșitul săptămânii viitoare, cel mai mai probabil vineri, 10 iunie, ceea ce înseamnă cu o săptămână mai devreme decât în 2021.
După doi ani de pandemie, ştrandul din Oneşti va funcţiona fără niciun fel de restricţii, în sensul că se va renunţa la limitarea locurilor la 124, iar la intrare vizitatorii nu vor mai fi supuși triajului epidemiologic.
Ca și în anii trecuți, pensionarii cu domiciliul în municipiul Oneşti au accesul gratuit în zilele de luni şi marţi ale săptămânii, pe baza cuponului de pensie.
În zilele de duminică, copiii în vârstă de până la 14 ani inclusiv au accesul gratuit la ștrand, cu condiţia ca aceştia să fie însoţiţi de minim un părinte/tutore legal.
Ştrandul va fi deschis zilnic, între orele 09.00 – 21.00, păstrând tarifele şi facilităţile de anii trecuţi:
Tarife intrare:
– Copiii până în 10 ani – 5 lei
– Copiii între 10 şi 18 ani – 8 lei
– Adulţii peste 18 ani – 12 lei
Ștrandul Municipal Onești a fost inaugurat în 2012, după ce a fost reabilitat în totalitate. Pe lângă cele două bazine de înot (pentru copii și pentru adulți), în incinta ștrandului au mai fost amenajate câteva locuri de agrement (terenuri de volei și de baschet, mese de ping-pong, chioșcuri de unde se pot procura produse fast-food, băuturi răcoritoare și alcoolice, etc). (foto: arhivă)











