„Câini de pază” pentru muncitorii lui UMBRĂRESCU, pe șantierele Autostrăzii Moldovei (A7)

0
15

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a deschis ofertele la licitațiile de supervizare a lucrărilor pe tronsoanele Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani din Autostrada Moldovei (A7), notează economica.net.  Contractele pentru execuția lor au fost câștigate de cel mai puternic constructor român de autostrăzi, Dorinel Umbrărescu.

Pentru tronsonul Focșani – Bacău, până la termenul limită din 15 martie au depus oferte:

  1. EGIS ROMÂNIA, Loturile: 2, 1, 3
    IRD ENGINEERING, Loturile: 2, 1, 3
    3. Asocierea VENTURO INVESTMENT S.R.L. (Leader), AE DOZORING, Loturile: 1, 3
    4. Asocierea Italconsult S.p.A. (Leader), K-BOX CONSTRUCTION DESIGN, Loturile: 1, 2, 3
    5. Asocierea MGGP (Leader), INGEO PROIECT, KONSENT, Loturile: 2
    6. Asocierea VENTURO INVESTMENT S.R.L. (Leader), AE DOZORING, ROMAIR CONSULTING, Loturile: 2

Pentru tronsonul Bacău – Pașcani, până la termenul limită din 16 martie au depus oferte:

  1. EGIS ROMÂNIA, Loturile: 1, 2, 3
    2. IRD ENGINEERING, Loturile: 1, 2, 3
    3. Asocierea Italconsult S.p.A. (Leader), K-BOX CONSTRUCTION DESIGN, Loturile: 1, 2, 3
    4. Asocierea MGGP (Leader), INGEO PROIECT, KONSENT, Loturile: 2, 3
    5. Asocierea ROMAIR CONSULTING (Leader), AE DOZORING,VENTURO INVESTMENT SRL, Loturile: 1
    6. Asocierea VENTURO INVESTMENT SRL (Leader), AE DOZORING, Loturile: 2
    7. Asocierea SEPTEMBRIE CONSULTING (Leader), PEYCO PROYECTOS, ESTUDIOS Y CONSTRUCCIONES, S.A.,Loturile: 1, 3
    8. Asocierea VENTURO INVESTMENT S.R.L. (Leader), ROMAIR CONSULTING, AE DOZORING, Loturile: 3

Contractele pentru execuția tronsoanelor Focșani – Bacău (trei loturi) și Bacău – Pașcani (trei loturi) au fost semnate cu firmele din grupul UMB. Același constructor a câștigat și contractele pentru tronsonul Buzău – Focșani (patru loturi). În total, firmele lui Dorinel Umbrărescu lucrează pe 10 din cele 13 loturi ale A7 Ploiești – Pașcani, finanțate prin PNRR.

Supervizarea lucrărilor de construcții înseamnă executarea controlului de specialitate pe șantier, prin care supervizorul verifică dacă lucrarea de construcție se desfășoară conform documentației de proiect, în baza căreia a fost eliberată autorizația de construire. Supervizorul responsabil supraveghează de asemenea calitatea lucrărilor executate, calitatea produselor, materialelor, instalațiilor și dispozitivelor tehnologice de construcții care sunt instalate în obiectiv și, în măsura posibilităților, are grijă ca pe parcursul execuției lucrărilor să se respecte termenii de execuție conveniți și mijloacele financiare convenite(foto: imagine ilustrativă)